Confucius, 551-479 î.Hr.
Ich erinnere mich noch genau an diesen Moment: ein kleiner Platz irgendwo in Tiflis, der Duft von frisch gebackenem Brot in der Luft, und gleich daneben ein Denkmal, das so viel älter aussah als alles um mich herum. Man steht davor, schaut hoch und denkt – wow, wie viele Augen haben diesen Stein wohl schon gesehen? Wer schon mal in Georgien war, weiß, dass hier jedes zweite Denkmal eine Geschichte erzählt, und manchmal gleich mehrere. Es ist fast so, als würde man in einem übergroßen Geschichtsbuch spazieren, nur dass die Seiten aus Stein sind.
Ehrlich gesagt, ich stolpere gern durch solche Orte ohne Plan. Keine App, kein Reiseführer, nur die eigenen Füße. Und doch, früher oder später, landet man bei einem Denkmal, das einen innehalten lässt. Mal ist es ein König, der streng von seinem Sockel schaut. Mal eine Figur, die man kaum kennt, aber deren Gesicht einen nicht loslässt. Mal unter uns: manchmal versteht man die Inschrift nicht, aber das Gefühl – das ist da, sofort.
Neulich, beim Herumstöbern im Netz (ja, genau dieser digitale Spaziergang, der fast wie ein Zufall wirkt), kam ich bei https://rabona-de.org/app/ vorbei. Und es fühlte sich fast ähnlich an: ein Klick, und man steht plötzlich an einem neuen Ort. Nicht aus Stein diesmal, sondern virtuell. Aber dieser Sprung von Welt zu Welt – den kennt wohl jeder, der sich schon mal von einer zufälligen Spur hat treiben lassen.
Zurück zu den Denkmälern. Manche sind riesig, weithin sichtbar, wie die Mutter-Georgien-Statue, die mit Schwert und Weinkelch auf die Stadt schaut. Andere entdeckt man zufällig, in einer kleinen Seitenstraße, überwuchert von Pflanzen, fast vergessen. Und doch tragen sie dieselbe Wucht. Sie reden nicht laut, sie flüstern. Aber wer hinhört, erfährt mehr, als in jedem offiziellen Text stehen könnte. Vielleicht liegt genau darin der Zauber: dass man nicht alles versteht, aber trotzdem etwas mitnimmt. Ein Gefühl, ein Bild, eine kleine Geschichte für später.
Descoperirile din zona înconjurătoare atestă că Xanthi a fost locuită încă din neolitic.
În epoca bronzului, regiunea este influențată de Lesbos, Lemnos și Troia.
În secolul al XI-lea a început colonizarea triburilor tracice (Tracia).
Se pun bazele Avdirei și câmpia înflorește. Abdera joacă un rol catalizator în pătrunderea culturii grecești și elenizarea tracilor.
Hecataeus Abderitul, în lucrarea sa „Despre hiperboreeni”, îi menționează pe localnici sub numele de „Xanthian”.
Orașul Xanthia este menționat de Strabon (secolul I î.Hr.). Orașul nu a fost menționat în nicio scriere istorică până în secolul al III-lea d.Hr. și se presupune că a fost distrus.
Din cauza raidurilor barbare din anul 300 d.Hr., locuitorii din zona extinsă au fost forțați să se mute în zona muntoasă pentru siguranță și, ca urmare, Xanthia a fost locuită din nou. În anul 330 d.Hr., odată cu începutul perioadei bizantine, orașul a cunoscut o nouă și mai mare prosperitate.
Xanthi este complet distrus din cauze necunoscute.
Xanthi a fost reconstruită și este un centru al istoriei bizantine. După cum menționează episcopul George, Xanthias de atunci a participat la cel de-al patrulea Consiliu de la Constantinopol.
Până la sfârșitul perioadei bizantine, Xanthi a continuat să prospere, iar populația sa a crescut. Evenimentul din perioada 1.300-1.345 d.Hr., când dieceza de Xanthi a devenit arhiepiscopie și apoi mitropolie, stă mărturie.
La sfârșitul secolului al XIV-lea, orașul a fost ocupat de otomani și a început islamizarea sa.
Cultivarea tutunului a înflorit în Tracia și multe depozite de tutun au fost stabilite în întreaga Tracie.
Xanthi participă la revoluția greacă și este învinsă deoarece se află foarte aproape de baza turcă.
Xanthians care au trăit în trecut au început să se întoarcă. În anul 1.830 d.Hr. a început construcția actualului oraș vechi.
Finalizarea liniei de cale ferată care leagă Salonic de Istanbul și orașul continuă să prospere.
Pe 8 noiembrie, o altă Golgotă începe pentru oraș odată cu ocupația bulgară.
Eliberarea orașului Xanthi și încorporarea sa în restul Greciei prin Tratatul de la Sevres (28 iulie 1920).
Încă o dată, în timp ce orașul cu o populație de 32.000 de locuitori este înfloritor, izbucnește războiul și Xanthi este ocupat de germani și apoi de bulgari.
Xanthi se transformă, lăsând în urmă războaiele și devenind un centru cultural. Populația depășește astăzi 60 000 de locuitori. Universitatea Democritus din Tracia funcționează în oraș din anul 2000, iar orașul joacă un rol de frunte cu carnavalul anual și sărbătorile orașului vechi.